Tîrgu Mureșul poate fi exact cum ni-l dorim atât timp cât mișcăm lucrurile.
Devino, în cadrul evenimentului Pdalează pentru un scop bun, susținătorul unei cauze sau a unui proiect pe care ai vrea să-l vezi dezvoltându-se în orașul tău.
Pașii pe care trebuie să-i urmezi sunt puțini și simpli.
În primul rând alegi din cauzele înscrise cea care ți-e mai dragă sau mai mult pe gustul tău, iar dacă mai multe îți fac cu ochiul nu te limitează nimeni să susții doar una.
După ce ai ales cauza, alegi suma de bani pe care vrei să o oferi. Ea poate să fie fixă încurajând astfel membrii echipei să dea ce e mai bun din ei.
De menționat e că nu vorbim de sume imense. Cea fixă pornește de la 20 Lei spre exemplu. Orice contribuție are valoarea ei pentru că așa cum picătură cu picătură se face o mare, la fel și fiecare bănuț aduce un vis mai aproape de realizare.
Următorul pas e să vii să pedalezi pentru un scop bun pe 19 septembrie sau 20 septembrie, să urmărești progresul echipei susținute. Dacă nu poți ajunge, nu e nicio problemă, te ținem noi la curent cu tot ce se întâmplă, iar la sfârșit îți comunicăm și suma finală cu care vei sprijini cauza.
În final, ai timp până pe 1 octombrie 2020 să transmiți contribuția ta organizatorilor. Poți face asta prin transfer bancar, prin plată online sau numerar, cum îți este mai ușor.